Lucrări executate: pergole și închideri de terasă

Pe tipuri de proiect

Același sistem, contexte diferite

O terasă de vilă și una de restaurant cer aceleași profile, dar alte decizii: la local contează rezistența la folosire zilnică și viteza de montaj în afara programului, la casă contează integrarea cu fațada.

Rezidențial

Pergolele bioclimatice la casă se decid, de cele mai multe ori, în raport cu fațada: dacă structura se sprijină pe zid sau stă pe patru stâlpi, unde ies burlanele, cum cade lumina în camera din spate. Culoarea se ia după tâmplăria existentă, nu din catalog — o ramă antracit lângă ferestre albe se vede de la stradă. Iar apa de pe acoperiș nu are unde să curgă decât prin structură, deci drenajul se gândește înainte de montaj, nu după prima ploaie. Detaliile stau pe pagina pergolelor bioclimatice.

Montan

Pergolele de la munte se calculează pornind de la iarnă, nu de la umbră. Un acoperiș cu lame se închide etanș și duce sarcina în stâlpi; unul care nu se închide bine adună apă pe garnituri, iar aia îngheață. Acolo unde proprietarul nu e la fața locului toată iarna, alternativa e pergola cu acoperiș textil retractabil: pânza se strânge și nu mai are pe ce sta nimic. La cabane se adaugă o întrebare în plus — pe ce se ancorează, când peretele e din lemn.

HoReCa

Închiderile de terasă la local se aleg după cât de mult trebuie să funcționeze terasa, nu după cum arată. O terasă de restaurant e o sală de mese: dacă se închide, trebuie să se poată și deschide complet în iulie, iar dacă se deschide, trebuie să reziste la o ploaie fără să se golească. De-aia aici se combină cel mai des un acoperiș cu screen-uri ZIP pe laturi — soarele lateral intră exact la ora la care se ocupă terasa. Montajul se face în afara programului, iar asta se stabilește la releveu, nu pe șantier.

Grădini de iarnă

Grădinile de iarnă vitrate sunt cel mai pretențios lucru din pagina asta, pentru că sunt o cameră, nu o umbrire. Acoperișul de sticlă și pereții cortină cer profile cu barieră termică, altfel iarna se formează condens pe interior, iar vara camera devine nefolosibilă. Ventilația se gândește odată cu vitrarea — o grădină de iarnă fără aer se încinge. Când o parte din pereți trebuie să se deschidă de tot, se folosesc panouri de sticlă glisantă, care parchează lateral și lasă golul liber.

Închideri

Închiderile de terasă se împart, practic, după un singur lucru: ai sau nu ai perete lateral unde să parcheze panourile. Dacă ai, sticla glisantă e cea mai simplă soluție — panourile culisează pe șine și se strâng într-un pachet. Dacă nu ai, panourile trebuie să urce, nu să se retragă lateral, și atunci se montează sticlă ghilotină, care le ridică vertical în casetă. Restul discuției — grosimea sticlei, dacă e securizată sau stratificată, dacă are barieră termică — vine din releveu și din ce se închide.

Execuție

Montajul e partea pe care clientul o vede cel mai puțin și care decide cel mai mult. Panourile mari de sticlă nu se ridică cu mâna: se manipulează cu ventuze de vid și, unde nu se poate altfel, cu elevator. Structura se ancorează în ce e acolo — beton, cărămidă, lemn — și fiecare cere alt sistem de prindere, verificat la fața locului. Fotografiile din secțiunea asta sunt de pe șantier, în timpul lucrului, tocmai pentru că partea asta nu se poate randa.